Oferte Cazare - Litoral Blanes, Costa Brava, Spania ☀️ 2024

Cazare - Litoral Blanes 2024

Cele mai multe unitati de cazare din Blanes includ in oferta lor si mic dejun. Acesta se regaseste in ofertele de masa sub diverse denumiri: mic dejun sau bed and breakfast. Micul dejun poate fi servit intr-un anume interval orar, care difera de la hotel la hotel. Micul dejun poate fi tip bufet sau à la carte. De asemenea, unitatea de cazare din Blanes poate servi micul dejun in camera sau la restaurantul hotelului.

Litoral Blanes 2024 face parte din regiunea Costa Brava din Spania.

In Blanes sunt 39 hoteluri, din care 7 hoteluri de 4 stele, 12 hoteluri de 3 stele, 6 hoteluri de 2 stele, 14 hoteluri de o stea.

Vezi hoteluri Blanes

Filtre Litoral Blanes 2024

Filtreaza hotelurile din Blanes pe baza numarului de stele:

Filtreaza hotelurile din Blanes pe baza tipului de masa:

Mai jos puteti gasi hoteluri cu regimul de masa Mic dejun in Blanes pentru anul 2024:

Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Beverly Park Spa incepand cu 556.00 €
Plecare 17 Mai 2024, 7 nopti, Fara Masa

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Blanes cu Mic dejun, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Petreceți un sejur spectaculos în stațiunea Blanes

    Pe plajele din Blanes, turiștii se vor putea bucura de diverse sporturi nautice, precum și de o gamă variată de facilități. Odată ce veți părăsi plajele din Blanes și veți pătrunde către oraș, veți descoperi o mulțime de locuri încărcate de istorie, monumente, lăcașuri de cult și edificii antice, care amintesc de trecutul glorios al stațiunii Blanes. În nordul stațiunii Blanes este dispus Castelul Sant Joan. Acesta datează din secolul al XIII-lea și de atunci parcă veghează asupra orașului. În prezent se mai păstrează doar turnul său rotund.  Este situat la 173 metri înălțime, iar de aici veți putea admira unele dintre cele mai spectaculoase priveliști către zona de coastă a stațiunii Blanes.

     Se crede că Blanes a fost locuit începând cu secolul al III-lea î. Hr. Arheologii au scos la iveală o serie de locuințe ce datează din secolul I î. Hr. Orașul a cunoscut o perioadă de dezvoltare economică excepțională pe durata secolului al XIX-lea, când pe cuprinsul său se construiau nave, însă în prima jumătate a secolului al XX-lea orașul a început să se confrunte cu o stagnare, iar mai apoi cu un recul economic, în acest sens un rol important avându-l Războiul Civil (1936-1939), când locuitorii din Blanes au suferit bombardamente, foamete și represiune. Blanes a început să se dezvolte din punct de vedere turistic în anii ´50, iar în următorii 20 de ani stațiunea a devenit una înfloritoare. În Blanes, la fel ca în cele mai multe orașe spaniole, vă veți putea bucura piețe stradale, târguri și diverse festivaluri.

poza Petreceți un sejur spectaculos în stațiunea Blanes

   Plajele sunt principalul motiv pentru care turiștii aleg să viziteze stațiunea Blanes. Plajele și golfurile nisipoase din Blanes sunt mărginite de peisaje montane. Zona de coastă a stațiunii este mărginită de o promenadă de 4 kilometri lungime, de-a lungul căreia veți descoperi o multitudine de terase, restaurante și baruri. Playa de Blanes este principala plajă a stațiunii, aici turiștii având la dispoziție șezlonguri, baruri, restaurante, chioșcuri, centru de închiriere ambarcațiuni și dușuri. Turiștii se vor putea deplasa aici prin intermediul mijloacelor de transport în comun. La circa 1 kilometru distanță ce centrul stațiunii Blanes, turiștii vor descoperi plaja S´abanell, care măsoară 2 kilometri lungime și pune la dispoziția vizitatorilor săi: restaurante, șezlonguri, chioșcuri, baruri, dușuri etc. Turiștii vor putea sări cu parapanta, vor putea practica windsurfing, navigație și jet-ski. Turiștii vor putea vizita și Cala Treumal, situată în apropiere de Playa Santa Cristina, la circa 3 kilometri de centrul stațiunii Blanes. Aici, turiștii vor dispune de umbele de soare, șezlonguri, chioșcuri și ambarcațiuni de mici dimensiuni. La doar 2 kilometri de centrul stațiunii Blanes, turiștii vor descoperi Cala Bona. Plaja este situată într-un golf, care este mărginit de dealuri înverzite.  Facilitățile oferite de această plajă sunt asemănătoare cu cele oferite de restul plajelor din Blanes. Pe plajele din Blanes pot fi practice tot felul de sporturi nautice, stațiunea este, de asemenea, renumită pentru zonele sale de scufundări. În stațiune există și o școală care oferă cursuri și închiriază echipamente pasionaților de scufundări. Turiștii care aleg să-și petreacă vacanța în Blanes pot desfășura tot felul de activități relaxante, cum ar fi tenis, ciclism montan, diverse drumeții și paddle. Turiștii vor putea organiza excursii către către Barcelona, cele două orașe fiind despărțite de doar 60 kilometri. Aici vor putea vizita Sagrada Familia, restul edificiilor proiectate de către Antoni Gaudi și fabuloasele fântâni din oraș. Familiile cu copii pot opta pentru o zi încărcată de distracții în  Water World, parcul acvatic fiind situat la 6 kilometri de Blanes.

   Pe cuprinsul orașului Blanes rezidă două grădini botanice, cu peste 11.000 de plante, aici aflându-se unele dintre cele mai importante colecții de yucca, aloe și cactuși din lume. Grădinile sunt o adevărată atracție a orașului Blanes și sunt vizitate anual de peste 400.000 de turiști. 

poza Petreceți un sejur spectaculos în stațiunea Blanes