Oferte Charter Avion - Litoral Malaga, Costa Del Sol, Spania ☀️ 2025

Charter Avion - Malaga 2025

Malaga 2025 face parte din regiunea Costa Del Sol din Spania.

In Malaga sunt 718 hoteluri, din care 31 de hoteluri de 5 stele, 214 de hoteluri de 4 stele, 347 de hoteluri de 3 stele, 106 de hoteluri de 2 stele, 20 hoteluri de o stea.

Filtre Malaga 2025

Filtreaza hotelurile din Malaga pe baza numarului de stele:

Filtreaza hotelurile din Malaga pe baza tipului de masa:

Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Ipv Palace & Spa incepand cu 1,698.00 €
Plecare 17 Aprilie 2025, 7 nopti, Fara Masa
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Elimar incepand cu 1,124.00 €
Plecare 21 Martie 2025, 7 nopti, Mic dejun
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel La Barracuda incepand cu 1,143.00 €
Plecare 21 Martie 2025, 7 nopti, Fara Masa

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Malaga, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Malaga - destinația perfectă pentru o vacanță mediteraneeană

   Catedrala din  Malaga este una dintre cele mai spectaculoase edificii de pe cuprinsul orașului. Construcția catedralei a debutat în anul 1528, a fost întreruptă de mai multe ori, iar în anul 1783 a fost sistată, din cauza lipsei banilor. Inițial catedrala trebuia să aibă 2 turnuri, însă turnul sudic nu este finalizat nici astăzi, motiv pentru care a fost supranumit „manquita”, care în spaniolă înseamnă „lipsă de bani”. Planul catedralei a fost elaborat de către arhitecții Pedro Lopez și Diego Siloe. În decursul secolelor, de construcția catedralei s-au ocupat diverși arhitecți, motiv pentru care, în prezent catedrala este un adevărat creuzet arhitectural. Predominant este stilul renascentist, însă sunt prezente și numeroase elemente gotice, baroce și neoclasice.  În ceea ce privește arhitectura exterioară, interesante sunt cele trei arcuri dispuse deasupra celor trei porți de acces. Acestea sunt decorate cu marmură multicoloră.  Impresionant este și interiorul lăcașului de cult, care este divizat în trei încăperi. Pentru ca lăcașul de cult să aibă stabilitate, s-a folosit un sistem ingenios, ce avea la bază piloni cruciformi și coloane corintice. 

    Renumitul Pablo Picasso este originar din Malaga. Casa în care el s-a născut și a copilărit a fost transformată în muzeu. În cazul în care iubiți arta, neapărat trebuie să vizitați acest muzeu, unde vor putea admira 233 de opere de arte. Muzeul funcționează într-o superbă clădire renascentistă care datează din secolul al XVI-lea.

poza Malaga - destinația perfectă pentru o vacanță mediteraneeană

         Pentru a păstra același registru, le recomandăm turiștilor să viziteze și Muzeul de Arte și Costume Populare din Malaga. Muzeul este amplasat în centrul vechi al orașului Malaga, funcționând într-o clădire andaluză din secolul al XVII-lea.  Vizitând acest muzeu veți intra într-un univers al meșteșugarilor și artizanilor din regiunea Andalusia. În cadrul muzeului, turiștii vor putea admira diverse costume folclorice, obiecte ceramice, unelte agricole și altele. 

   În topul atracțiilor turistice din Malaga se situează și Alcazaba de Malaga, Fortăreața Regilor Mauri. Cetatea a fost construită în secolul al IX-lea, pe ruinele unei cetăți romane, și a fost reconstruită în secolul al XI-lea. La construcția acestei fortificații s-au utilizat elemente de la teatrul roman din apropiere, cum ar fi coloane și capiteluri romane. Cetatea era înconjurată de trei rânduri de ziduri și număra 110 turnuri de apărare. În prezent se mai păstrează doar trei din aceste turnuri: Torre de la Vela, Arcul de Cristo și Torre del Homenaje. Cetatea este situată la poalele dealului Gibralfaro și îmbină importanța istoriei cu frumusețea peisajelor înconjurătoare. Fortificația este înconjurată de grădini încărcate de vegetație luxuriantă, care sunt extrem de apreciate de către turiști și sunt extrem de fotogenice. În apropiere de această fortăreață este situat și Castelul Gigralfaro. Castelul este situată pe un deal, datează din secolul al XI-lea și a fost construit de către mauri. Dacă nu sunteți neapărat mari fani ai istoriei, menționăm că de aici veți putea să vă bucurați de priveliști spectaculoase asupra orașului Malaga.

poza Malaga - destinația perfectă pentru o vacanță mediteraneeană

     În timpul sejurului în Malaga turiștii vor putea vizita și Grădinile Botanice La Conception. Acestea au fost organizate în anul 1855, atunci fiind considerate unele dintre cele mai frumoase grădini botanice din Europa. Grădinile au fost concepute de către marchizii Loing, fiind mai apoi extinse de către cel de-al doilea proprietar. În anul 1953, grădinile au devenit Patrimoniu istoric și artistic, iar  din anul 1990 a devenit proprietate a municipiului Malaga. Din anul 1994 au fost deschise publicului. Grădinile Botanice La Conception sunt un adevărat paradis tropical, pe cuprinsul său existând o mulțime de plante mediteraneene, tropicale și subtropicale. Grădinile Botanice La Conception se întind pe o suprafață de 23 de hectare, iar în centrul lor, pe o suprafață de 3 hectare, a fost amenajat un complex de cascade, fântâni arteziene și plante tropicale, întreaga zona având astfel un farmec romantic. Pe cuprinsul acestor grădini cresc peste 250.000 de plante, din 2000 de specii distincte, există  nu mai puțin de 90 de palmieri, 200 de plante native, restul fiind plante tropicale și subtropicale.

poza Malaga - destinația perfectă pentru o vacanță mediteraneeană

        Un sejur în Malaga nu este complet fără plaje. Turiștii se vor putea bucura de soare pe plaja La Caleta sau pe plaja Malagueta. Ambele plaje au fost premiate cu blue flag, fapt ce le certifică meritele. La capătul plajei Malagueta veți descoperi portul din Malaga. Acesta este înțesat de magazine, cafenele și terase. În timpul sezonului estival portul este extrem de aglomerat, însă credem noi că merită vizitat.


Cele mai bune 5 hoteluri din Malaga

 Situat în sudul Spaniei, orașul Malaga este tot ceea ce își poate dori un turist atunci când se gândește la un sejur estival. Malaga nu doar că oferă o coastă însorită acoperită cu nisip auriu, ci își încântă vizitatorii și cu o mulțime de muzee unice și clădiri superbe. Dacă mai adăugăm și hotelurile de top, care pun la dispoziția oaspeților lor o mulțime de facilități, atunci putem fi siguri că șederea în acest oraș de pe litoralul Spaniei va fi o experiență încântătoare. 

Citeste mai mult.