Insula Ibiza este cunoscută datorită petrecerilor sale nesfârșite, multitudinii de localuri de noapte și aerului hippie. Insula nu stă prost nici la capitolul plaje, pe cuprinsul său existând de la plaje lungi, acoperite cu nisip, la plaje stâncoase și izolate. Turiștii vor descoperi atât plaje animate, cât și plaje retrase și greu accesibile. Oricare ar fi preferințele dumneavoastră, nu trebuie să vă faceți griji, deoarece Insula Ibiza numără peste 80 de plaje, astfel că veți avea de unde alege o plajă care să vi se potrivească perfect.
Plaja Benirras este situată pe coasta de sud-vest a Insulei Ibiza, în apropierea Portului San Miguel. Peisajele ce înconjoară această plajă sunt extrem de romantice și frumoase, iar de aici turiștii se vor putea bucura de cele mai încântătoare apusuri de soare. Plaja este dispusă de-a lungul unui golf și este mărginită de bărăci, în care pescarii își aduc capturile în fiecare dimineață. Plaja Benirras este acoperită cu nisip de culoare albă și este scăldată de ape cristaline. Turiștii vor putea închiria șezlonguri și umbrele, pe plajă existând și un mic chioșc, unde se comercializează băuturi și diverse gustări.
În cazul în care doriți să vă bucurați din plin de farmecul Insulei Ibiza, atunci neapărat trebuie să vizitați plaja Ses Salines. Aceasta este o plajă întinsă, destul de largă, acoperită cu nisip fin. De-a lungul său veți descoperi numeroase cafenele, restaurante, baruri, magazine funcky, iar muzica vă va introduce imediat în atmosfera de vacanță. Apa este limpede, fiind astfel perfectă pentru înot și bălăceală. Turiștii care aleg să se bucure de soare pe această plajă vor putea închiria șezlonguri și umbrele.
Plaja Talamanca este situată la mai puțin de 2 kilometri de orașul Ibiza, în apropiere de portul de agrement Insulei Ibiza. Plaja este mărginită de o faleză înțesată de cafenele, restaurante și magazine. Plaja Talamanca este o alegere ideală pentru turiștii activi, deoarece aceștia vor putea juca volei și vor putea practica numeroase sporturi acvatice. Pentru siguranța vizitatorilor, plaja este supravegheată de mai mulți salvamari. Plaja este acoperită cu nisip și pune la dispoziția vizitatorilor săi șezlonguri și umbrele.
În topul celor frumoase plaje din Insula Ibiza se situează și plaja stațiunii PLAYA DE EN BOSSA. Aceasta este cea mai lungă plajă din insulă și este înțesată de magazine, baruri și restaurante. Este situată la doar câteva minute de orașul Ibiza, ceea ce o face să fie destul de aglomerată în timpul sezonului estival. Atmosfera de pe această plajă este extrem de veselă și plăcută, muzica răsunând non-stop, astfel că, dacă doriți o plajă liniștită, aceasta cu siguranță nu vi se va potrivi.
Plaja Sol D'en Serra se asemănă cu o plajă din Hawaii, însă este situată într-un golf retras din Insula Ibiza, pe coasta de est a insulei. Golful este înconjurat de munți înverziți, care creează un contrast plăcut cu albastrul apei. Fiind situată într-un golf, plaja se bucură de ape calme. Deși nu este o plajă extrem de cosmopolită, de-a lungul său funcționează câteva restaurante, cafenele și magazine. De asemenea, vizitatorii săi vor putea închiria șezlonguri și umbrele.
Nici nord-estul Insulei Ibiza nu este lipsit de plaje spectaculoase, aici fiind amplasată plaja Pou des Lleo. Plaja este atât de frumoasă încât pare desprinsă de pe o carte poștală. Este situată într-un golf și este mărginită de stânci joase, de culoare roșie. Apa este limpede, fiind ideală pentru scufundări și snorkeling. Plaja stă destul de prost la capitolul facilități, singurele opțiuni în ceea ce privește servirea mesei fiind un snack bar și un restaurant, unde se servesc preparate pe bază de pește. Plaja Pou des Lleo este situată la 30 de minute de orașul Ibiza City.
Cala Pada este situată pe costa de est a Insulei Ibiza, la 2 kilometri de ES CANAR și la 3 kilometri distanță de SANTA EULALIA DEL RIO. Plaja își păstrează cu succes aspectul natural, chiar dacă de-a lungul său funcționează câteva snack baruri. Cala Pada este o plajă micuță, acoperită cu nisip și este liberă aproape tot timpul, astfel încât aici vă veți putea bucura de soare și înot fără a fi deranjați de aglomerație. După o sesiune de bronz, turiștii vor putea vizita ES CANAR, unde vor descoperi un mini parc acvatic.
Cala Jondal este mărginită de stânci abrupte și păduri de pini. Plaja este situată pe coasta de sud-est a Insulei Ibiza, la circa 15 minute de orașul Ibiza City. Pe cea mai mare parte a plajei sunt dispuse pietre de dimensiuni mari, fapt pentru care vă sfătuim să fiți încălțați cu pantofi adecvați. În partea de sud a plajei, este o porțiune acoperită cu nisip auriu, ideal pentru plajă. Apa este extrem de frumoasă, având nuanțe de albastru-turcoaz.
Printre cele mai frumoase plaje ale Insulei Ibiza putem include și Cala Tarida. Aceasta plajă este situată pe coasta de vest a insulei, la 7 kilometri de SANT JOSEP DE SA TALAIA (IBIZA. Cala Tarida este o plajă destul de întinsă, acoperită cu nisip alb și scăldată de ape de culoare albastru-verzui. Printre facilitățile acestei plaje amintim: șezlonguri, umbrele, magazine, cafenele, restaurante și salvamari. Turiștii pot alege să se relaxeze la soare, să joace volei sau să practice diverse sporturi nautice.
Ne-am gândit să încheiem topul celor mai frumoase plaje din Ibiza cu plaja stațiunii SAN MIGUEL DE ABONA (TENERIFE. Stațiunea este situată în nordul Insulei Ibiza, la aproximativ 30 de minute de orașul Ibiza City. Plaja de nisip este situată într-un golf mărginit de stânci. Fiind amplasată în nord, plaja este liniștită chiar și în vârful sezonului estival. Turiștii care vor opta să-și petreacă sejurul în stațiunea SAN MIGUEL DE ABONA (TENERIFE vor putea alege dintre numeroase hoteluri și restaurante, având astfel toate premisele unei vacanțe reușite.